Psalmul 77

Vei lepada,Tu Doamne,suflarea mea pribeaga
Cu care Te-am chemat,demult, sa-mi vii in cale,
Si dorul meu de viata ce necurmat Te cheama,
Sa-l scoti catre lumina naintea Fetei Tale?

Ti-ai ispravit Tu mila si marea bunatate,
Sa n-ai nici indurare pentru a vietii truda?
Ma lasi sa bijbii inca la portile-ncuiate,
Dar cine sa m-asculte si cine sa m-auda?

Nu pot decit sa strig cu-o deznadejde-adinca
Cind gindurile surpa a linistii masura…..
Fii,Doamne, pentru mine nepieritoarea Stinca!
Si-nalta-ma spre soare din noaptea ce ma fura!

Nadajduiesc ca poate a diminetii raza,
Sa-Ti spuna despre duhul tristetii ce m-apasa-
Insingurat pe drumuri fii vietii mele paza-
Si-arata-mi ca ma-ngadui si ca de mine-Ti pasa!

Prin zilele din urma, prin anii ce s-au scurs
Ma tot gindesc s-apropii milostivirea Ta
Si-oi face primaverii un nesperat recurs,
Sa-mi primeneasca gindul spre-a nu Te mai uita!

Tu cchii-mi tii deschisi ca o fereastra clara,
Si sufletu-mi invalui cu mir dumnezeesc-
Si din destinul humei sortit mereu sa moara,
Prefaci in zori de ziua tot zbuciumul trupesc!

Mi-aduc aminte,sigur, cind i-Ti eram aproape,
Si cind lasai lumina sa curga in noroi,
Dreptatea Ta e-aceeasi-si poate sa ma scape,
De noaptea cea mai lunga-a noptilor din noi!

Ce Dumnezeu e mare ca Dumnezeul meu?
Si poate sa sfinteasca nevolnicia firii?
Intinde peste ceruri sperantei curcubeu
In numele Iertarii al Vietii si Iubirii!

Tu i-ti arati puterea in fiecare clipa,
In rasuflarea noastra in setea de-naltime….
In unduiri solare,in vintul care tipa,
De frica ce-l cuprinde de-atita albastrime!

Cind apele Te vad,tresar infrigurate,
Si-dincurile-si misca descatusate parca
Iar norii toarna ploaia pe multele pacate,
Pe cind ne chemi la Tine sa ne urcam in barca!

Rostogolesti furtuna peste potop de ape,
Si tunetul se zbate la margine de cer,
In fulger,lumea toata,in mina Ta incape,
Si dai drumul luminii in ori-si-ce ungher!

Prin mare Ti-este drumul,si apa-Ti sterge urma,
Vazduhul Ti-este haina,din stele broderia,
Puterea Ta apururi isi pastoreste turma,
Si pui insemnul Vietii in toata Vesnicia!

Psalmul 112

Ma tem,ma tem de Tine in fiecare clipa
Ca n-asi putea raspunde iubirii ce mi-o porti,
Ca viata se tot scurge prin vreme cu risipa
Si voi ramine-n paza necrutatoarei sorti!

Ma tem ca imi vei cere chiar viata inapoi
C-am cheltuit zadarnic puterea-i de lumina!
Ca pasul meu incepe sa fie mai greoi,
Ma tem, ma tem de Tine caci port atita vina!

Dar vreau sa i-Ti fac voia ,sa-mi implinesti menirea,
Sa ai placere-n mine si-n cugetul curat
Din ceruri sa reversi mereu insufletirea,
Intr-un destin al pacii la care m-ai chemat!

Ma-ncred in Tine,Doamne,ca-mi dai milostivire,
Sa intru in Cetate asa pe inserat
Ca pui in viata-mi trista o noua inflorire,
Cu care vesnicia sa pot sa o strabat….

Cind Tu imi esti credinta in ginduri si in fapta,
Si pot cuprinde-n suflet o noua dimineata!
Mai urc catre Lumina cu viata mea o treapta,
Si de Iubirea-Ti Sfinta -iubirea mea se-agata!

Traiesc cu o nadejde ce nu se pierde-n noapte,
Ce biruie in mine orice nedumerire,
Ce-asculta din Inalturi mirificele soapte-
Cind Cerul isi revarsa a sa nemarginire!

Dreptatea Ta ma-nalta si lepad neputinta
Si lutul ce imi tine credinta in caus,
Tu imi deschizi o poarta si am ingaduinta
De-a implini chemarea sublimului urcus.

Ma tem de Tine Doamne,prea mica mi-e masura!
Dar pot prin Tine totul,chiar pot sa nu mai mor,
Armura mea prin vreme imi este doar Scriptura!
Purtind peceti Divine prin timpul trecator!

Psalmul 107

Sa laudam pe Domnul caci are indurare!
Si din hotarul noptii ne-aduce inapoi,
Acolo unde inca lumina mai rasare-
Sa lumineze-n suflet prin lutul cel greoi.

Avem rascumparare din mina Celui Drept,
Dar pribegim zadarnic prin marele pustiu,
Purtam singuratatea ca o icoana-n piept
Intr-un tiziu de vreme intr-un destin tirziu.

De ce doar strimtorarea ne face mai cuminti?
In alergarea noastra prin drumuri neumblate,
Ne bintuie suflarea nespuse neputinti-
Si gindurile noastre ramin tot dezbracate!

Ne dai calauzire cind i-Ti venim in cale,
Ne mintui ratacirea pe un pamint strain
Si nu-nfloresti lumina in sufletele goale,
Cin nu au semnul Vietii din Harul Tau Divin!

De-ar intelege omul atit cit il iubesti!
Ca suferinta-n lume nu-i voia Ta sa fie!
Cu mirul sfint al pacii tot zbuciumul topesti,
Si ne incerci viata cu dor de vesnicie!

Ne mistuie o sete cum n-am avut vreodata,
Si flaminzim:de soare, de roua si de stele!
Purtam in ochi o zare din zarea preacurata,
Ce-si flutura lumina ca niste mari drapele!

Se-amesteca in ginduri culori de curcubeu,
Ne-ntoarcem catre Tine -sfinteste-ne suflarea,
Peste pamint i-si striga Chemarea Dumnezeu
Ca El are Puterea s-aduca Vindecarea!

Am stat in intuneric,in umbra disperarii,
N-am ascultat Cuvintul,ne-am razvratit prin timp-
Dar Tu ne-ai luat povara si-n tainele schimbarii-
A lacrimat Iubirea cu orice anotimp!

Sa laudam pe Domnul si sa-I vestim lucrarea!
Caci ne-a trimis Cuvintul s-avem tamaduire!
Cu mina ridicata ne da incredintarea:
-De vom avea credinta-avem si izbavire!

Furtuna cind va bate-corabii calatoare,
Asa cum este viata-in valuri se afunda!
Dar Tu ne scoti din neguri, din vis si din uitare
Si ne ridici spre bolta albastra si rotunda!

Caci Tu ne esti Cirmaciul si poti opri furtuna,
Si linistea cuprinde corabiile vietii!
Si cerul i-si revarsa peste pamint cununa,
Cu-nseninarea sfinta etern-a diminetii!

Tu poti schimba masura si-aduce pedepsire,
Izvoarelor de apa sa le opresti pornirea,
Tu poti sa versi urgie peste intreaga fire!
Dar…Ti-ai ales masura sa-Ti fie doar -Iubirea!

Sa laudam pe Domnul cu o slujire-aleasa!
Neprihanirea noastra se bucura si spera!
Caci are-ngaduinta sa fie credincioasa,
Si lumea nu mai poate s-o faca prizoniera!

Se-ntoarce-ntelepciunea cu o porunca noua,
Si fringe clipa noptii din viata trecatoare
Lumina isi revarsa in picurii de roua,
Peste cuprinsul firii-Divina sarutare!.

Psalmul102

Asculta-mi rugaciunea ca-i strigat de durere,
Si Fata nu-Ti ascunde ,alaturi stai de mine
Da-mi Sfinta Ta Lumina sa-mi fie mingiiere
Si-nvata-ma cu mila s-ajung pina la Tine!

Fii mai aproape,Doamne,de pasu-mi obosit
Caci viata mi-se scurge in neputinta firii
Si visul imi ramine un gind incremenit
In deznadejdea clipei la portile iubirii!

Mi-e inima lovita;ca iarba se usuca,
Si zilele imi pier ca fumul luat de vint-
Asculta-ma Parinte si mina mi-o apuca
Sa nu ramin sub soare -farima de pamint!

Durerea ma-nfasoara ca o camasa-aprinsa,
Sunt singur,tot mai singur si nimeni nu ma stie-
Poti inca recunoaste o lacrima ne-nvinsa…
Ce-si risipeste jertfa cu dor de vesnicie!

Maninc tarina vremii-ce-i piinea mea amara,
Din pricina miniei si urgisirii Tale
M-ai aruncat departe sa fiu ca o ocara,
In negurile vremii doar un crimpei de jale!

Mi-s zilele ca umbra ce-i gata sa se treaca
Ca iarba care-o arde al secetei cuprins
Te rog Doamne din Ceruri de moarte ma desparte!
Nu ma lasa pe drumuri sa pier ca un invins!

Esti vesnica masura a vietii-n orice clipa,
Si-o poti face eterna in neputinta noastra!
Iubirea Ta ne cheama si zborul infiripa…
Si-n noi ploua lumina din bolta cea albastra!

Tu vei zidi Sionul cu Slava Ta nespusa,
Si rugaciunea-mi striga cu suflet nevoias,
Esti Viata si Lumina in dorul nostru-adusa,
Sa-si regaseasca drumul luminilor fagas!

Poporul ce se naste in datoria sfinta,
Sa stie ce-i insemnul cel sacru-al ascultarii,
Cuvintul se revarsa si-apururea cuvinta…
Miracolul Iubirii si Taina Vindecarii.

Privesti din inaltime,din ceruri,pe pamint,
Esti Sfint si dai sfintire acelui ce Te cheama!
Si pui in fiecare-al cerului framint,
Si ascultarea noastra ca sa ne fie vama.

Mi-ai frint puterea-n drum;cind n-am stiut de Tine-
Si viata mi-ai scurtat-o la jumatatea ei!
A sufletului casa pe vechile ruine,
Nu are fara Tine putere si temei….

Si cerul si pamintul de mina Ta-s facute!
Si plamadirea noastra doar graiul Tau il stie
Luminile pe bolta de Tine sunt tesute,
Si pui in lumea noastra un strop de vesnicie.

Ramii acelasi,Doamne,de la-nceput de vreme-
Si schimba-ne vesmintul cu haina Ta curata,
Dincolo de-ntuneric,dincolo de blesteme,
Sa fim,sa fim lumina!-in veci nevinovata!

Psalmul 99

– El este Sfint!Cunoasteti voi sfintirea?
Si este Drept si-I Amphora Iubirii,
Din noapte-ntoarce viata si-i da dumnezeirea,
Sa poata sa strabata calvarul izbavirii!

El este Sfint! Cuprinsi sa fiti de frica!
De nu-nchinati Luminii scinteia ce-i in voi,
Si nu va faceti voia-Sfitirii mucenica,
Si va intoarceti seara purtind atit noroi!

El este Domn al Vietii!-puteti sa stiti ce-nseamna?
Porunca Sa ne tine sa mergem pe carare…
Ne impresoara visul si zarea Sa ne-ndeamna
Sa slobozim in inimi fecunda vindecare.

– Tu intaresti Dreptatea si dai masura dreapta,
In gindul viu de pace care recheama Cerul,
Pornesti in noi izvorul cu tainica Ta soapta,
Si-n zborul vietii noastre Tu i-Ti dezlegi misterul-

Cuvintul Tau rostit de la-nceput de lume!
Isi are veghe sfinta sa fie implinit!
Si clipelor curate le rinduieste nume,
Si-n noi neprihanirea prin El ai proslavit.

El este Sfint si Drept-Eternitatea poarta,
In fulgerul luminii imprastiat in stele!
In ratacirea noastra prin Jertfa Sa ne iarta,
Si netezeste drumul prin vremurile grele.

– Aduceti inchinare si va smeriti trairea!
Intoarceti-va-n graba la poarta ascultarii!
Lasati sa va cuprinda cu pacea sa Iubirea,
Care va cheama inca din caile tradarii-

Caci se sfirseste ziua si vine-o noapte trista,
Si vom ramine singuri cuprinsi de disperare,
De zabovim sa tesem urzeala egoista,
Si nu raspundem poate-la ultima strigare!

Psalmul 100

Sa preaslavim cu dorul nostru nemurirea,
Si pacea ce se-ntoarce cu iubire-
Sa preaslavim cu fapta noastra dainuirea
Ca slujitori la marea Ta Zidire!

El ne-a facut printr-o porunca aleasa
Si pulberea umila-a tresarit!
Iar visul l-ai zorit sa faca casa
Din preacuratul vremii Rasarit!

Sa preaslavim sublima frumusete,
Care irumpe-n lacrima iertarii
Si vrea necontenit sa ne invete,
Miracolul ceresc al Vindecarii!

Caci Tu iubesti pe cel ce Te iubeste!
Si cauta Dreptatea dinadins…
Si-n Fata Ta in ruga se opreste,
Ca sa-i masori al zilelor cuprins…

Sa fim cununa Ta stralucitoare,
Ce-o pui pecete zarilor senine,
Legata cu-a luminii cingatoare-
Corole sfinte-proniei divine!

Psalmul 113

M-am intrebat adesea ce e mai sus de stele?
Cum poate nesfirsitul sa aiba un salas,
Cum poate sa-nfloreasca din lacrimile mele,
Fecunda rasuflare prin timpul cel trufas!

Mi-am ridicat privirea spre cerurile-nalte….
Si-am colindat cu gindul si-am obosit mergind,
Lumina ma tot poarta prin spatii fara halte-
Topidu-mi neputinta si zbuciumul flamind.

Desprins de lutul aspru ca de un vis urit,
Am alergat atita sa aflu impacare-
Si noaptea-si duce valul,tacut,posomorit,
Departe,mai departe s-aduca doar uitare.

Am cautat un sprijin zdrobit de alergare,
Faptura mea firava sa-si odihneasca pasul,
Sa pot gasi iubire in sfinta frematare,
Si Creatorul vietii sa-mi recunoasca glasul…

Eu stiu ca esti acolo si ochiul nu Te vede,
Dar simt puterea vie cu care ma-nconjori,
Prin Slava Ta credinta-mi traieste si se-ncrede-
Si isi gaseste drumul intr-un cuvint in zori!

Ma pui cuvint de straja prin Marele Cuvint!
Si stau legat de Tine sa nu ma simt stingher…
Sa nu ramin prin vreme o mina de pamint!
Care a vrut sa urce cu gindul sau la cer!